Monday, October 13, 2014

Mai deșteaptӑ?!

Cum putem ști dacӑ o persoanӑ este mai deșteaptӑ ca o alta…?
         In urmӑ cu câteva luni, cineva, mi-a  zis așa: „Cum poate o persoanӑ care nu a fost capabilӑ nici mӑcar sӑ ia Bac-ul, sӑ îmi dea mie lecții...” (persoana respectivӑ fiind absolventӑ a unei universitați din Iași).
 
         Ok....deci asta ar însemna cӑ dacӑ bunica mea, a terminat, doar patru clase, eu nu am nimic de învațat de la ea. Sau cei care au fӑcut o școalӑ profesionalӑ (11 clase), sau nici mӑcar atât, sunt mai puțin deștepți decât mine care am terminat liceul (12 clase) ? De unde și pânӑ unde? Cum rӑmâne cu toate cunoștințele acumulate de-a lungul anilor? Nimeni nu se naște deștept, dar omul cât trӑiește învațӑ ! In viațӑ, avem de învӑțat și de la copii, de la suferinzi și chiar și de la animale!
 
        Așa cum avem, cu toții, fizionomii, plӑceri și ambiții diferite, e normal sӑ avem cunoștințe diferite sau moduri diferite de a interpreta lucrurile. E important sӑ fim mereu dispuși sӑ învӑțӑm ceva nou, ceva ce mai devreme sau mai târziu ne poate folosi... Nu putem ști niciodatӑ ce ne rezervӑ viitorul !



E ușor sӑ spui „sunt deștept”, dar e mult mai greu sӑ dovedești asta!



 

1 comment:

  1. Nu au nicio legatura diplomele cu nivelul de inteligenta al unei persoane, mai ales zilele astea. Comparatii de genul se nasc din frustrari si nevoia de identificare prin altii...Tin minte ca imi zicea un profesor mai demult ca nu este inteligent omul acela care e ca un hard-disk, doxa de informatie, ci acela care stie cum sa foloseasca informatia in favoarea sa, cu alte cuvinte, prin conexiuni si gandire creativa sa isidepaseasca conditia, sa progreseze pe toate planurile. Universitatile nu au produs niciodata genii (tre' sa fii deja ca sa iesi geniu de acolo), ci specialisti in cel mai bun caz; o persoana care termina inginerie nu este mai desteapta decat alta care termina sociologie, la fel cum ambele nu sunt mai destepte decat muncitorul de rand, fiecare e bun, sau incearca sa fie bun in ceea ce face, deci comparatiile nu isi au rostul pentru ca nu se aplica aceleasi criterii de baza. Ca sa inchei, de o buna perioada de timp consider ca nu atat educatia institutionalizata fac din individ un Om ci experientele pe care le are, oportunitatile pe care le intampina sau nu. Discutia poate continua la nesfarsit dar o sa ma rezum la randurile astea. :) Imi pare bine ca scrii! :) Continua, e un lucru bun! ;) Ps: scuze ca nu am diacritice, comoditatea...

    ReplyDelete