Thursday, September 17, 2015

Arnaque téléphonique


N-aveam de gând să postez azi dar mă mănâncă degetele...
Am primit un telefon, de la o don'şoară care mă felicita că aş fi fericita câștigătoare a unui bon de cumpărături în valoare de 1000 de euro, din partea conducerii magazinului Carrefour.

Îmi știa numele și că aveam card de fidelitate în magazin. Mi-a dat un număr de telefon, să sun pentu a mă pune de acord cu o colegă de-a dumneaei. Mi-a dat numele, tot.

Am sunat, am cerut detalii pentru că mi se părea foarte ciudat dar treaba părea destul de serioasă. Mi-a zis să intru pe site-ul magazinului și să îmi aleg 3 produse în valoare de până în 500 de euro fiecare, dar că băuturile alcoolice și carburanții nu intră în joc.

M-a ținut de vorbă peste 20 de minute, timp în care îmi spunea că așteaptă validarea comenzii, că nush ce produs nu poate să îl livreze săptămâna aceasta, etc.
Între timp al meu soț, s-a gândit să scrie numărul de telefon la care am sunat, într-o căutare pe Google și a găsit că este vorba de o înșelătorie!

 Am început să îi citesc domniței ce scria pe site-ul respectiv. A tăcut câteva secunde și apoi a început să îmi vorbească despre cât de serioasă este ea și întreaga echipă de excroci...

I-am spus doar că sper că am fost o companie plăcută pe parcursul celor 20 de minute și că a câștigat suficienți bani încât să-şi cumpere puțin respect şi puțin bun simț.

I-am închis. A râs de mine, probabil, o jumătate de oră. Sau poate-o face și acum. Nu știu și nici nu mă interesează.
Ceea ce știu este că o să leșin când o să îmi văd factura la Orange.
Și mai știu că nu vreau să mai pățească nimeni așa ceva.
Fiți atenți, nu vă cad bani sau cadouri din cer.
Eu am fost bleguță.
Voi să nu faceți la fel!

No comments:

Post a Comment