Dӑ-i play și citește...
13 ani... atât a trecut de când a plecat mama în Italia pentru prima oarӑ...
Oriunde mergeam, la rude, prieteni de familie
sau chiar pe stradӑ, toatӑ lumea ne asalta cu întrebӑri
stupide: „Cum e fӑrӑ mama?”, „Fetele, vӑ e dor de mӑmica?”,
„Vӑ mai sunӑ mama din când în când sau a
uitat de voi?” „Pӑrinții voștri s-au
despӑrțit?” Rӑspunsurile erau seci „așa și-așa”, „da”, „da și nu”,
„nu”.
Nimeni nu poate înțelege ce
e în sufletul unui copil atunci când la serbӑrile de 8
martie cânți „Mulțumesc
iubitӑ mamӑ” unui scaun gol..., atunci când te plimbi pe stradӑ și vezi cӑ toți copii își țin pӑrinții de mâini, când vezi
cӑ ție nu are
cine sӑ îți împleteascӑ pӑrul ca prietenelor tale sau cӑ vorbești cu mama
ta prin scrisori...
Ştiu cӑ mulți dintre
voi înțelegeți ce zic...și aveți lacrimi în ochi
acum, exact ca și mine...
Ştiu cӑ lucrurile au evoluat și cӑ acum,
prin intermediul internetului și al rețelelor de telefonie ne putem auzi și vedea zilnic...dar nu pot sӑ șterg cu
buretele acea perioadӑ a copilӑriei...
Ce-mi veni și de când sunt
eu așa sentimentalӑ? Nu știu! Dar
asearӑ, ascultând Magic fm, radioul meu preferat, am auzit aceastӑ melodie, a celor de la Voltaj. Mi s-a rupt
sufletul...nu știu cum sӑ vӑ explic
ce-am simțit.
Viața nu e corectӑ. De ce
nu putem fi mereu alӑturi de toți cei dragi?
Sau, mӑcar în
preajma sӑrbӑtorilor...
No comments:
Post a Comment