Monday, November 17, 2014

Nu-mi place…



 
Ce mӑ mai scoate pe mine din sӑrite fraza asta, când vine vorba de mâncare!


Un prieten zice cӑ el nu mӑnâncӑ ciorbe cu smântânӑ. Deloc. De ce? Nu-i place sӑ vadӑ „zeama” alba.
Tata. Chiar el. Bine...și mulți alții. Nu mӑnâncӑ fructe de mare. De ce? Aratӑ dezgustӑtor.
O prietenӑ de-a mea nu manâncӑ pește pentru cӑ miroase insuportabil.
O altӑ cunoștințӑ nu mӑnâncӑ nimic dacӑ nu a mâncat preparatul respectiv la mama ei, acasӑ! Serios! Chiar așa mi-a zis, în momentul în care am vrut sӑ o servesc cu o delicioasӑ lasagna. Norocul meu, așa mi-a mai rӑmas o portie pe care soțul împreunӑ cu ceilalți prieteni au împӑrțit-o cӑ altfel erau în stare sӑ-mi mӑnânce și tava...
Şi-acum urmeazӑ faza cea mai tare. Nu știu dragӑ cititorule, dacӑ ești pregӑtit sӑ citești asta dar eu ți-o spun. O prietenӑ nu mӑnâncӑ orez! Ce-o fi având orezul? Din câte știu eu, acesta n-are nici gust și nici miros...
Stiți ce au toți acești oameni în comun? Faptul cӑ nici unul dintre ei, nu a acordat nici o șansӑ preparatului respectiv...nu au gustat dar nu le place! Cum o fi posibil așa ceva?
Nu sunt turc, înțeleg atunci când ai luat mӑcar o înghițiturӑ micӑ și ai simțit un gust neplӑcut. Atunci da, poți spune cӑ nu îți place. Deși, eu chiar și așa, tot încerc sӑ prepar și a doua oarӑ, poate n-am fӑcut ceva bine... Şi eu gӑtesc mult. Sӑnӑtos. Variat. Cu puținӑ imaginație și ajutorul nelipsit de la tovarӑșul Google, încerc toate combinațiile posibile când vine vorba de bӑgat la gheozdan :D !
Din tot ce am gӑtit pânӑ acum, spanacul cu smântânӑ, ouӑ și crutoane la cuptor e singurul pe care n-o sa-l mai fac vreodatӑ!
Voi din care categorie faceți parte? Din cea a „bucӑtarilor” ofticați cӑ preparatele lor, uneori, nu sunt nici mӑcar gustate de invitatul la masӑ sau din cea a sclifosiților?
 

4 comments:

  1. Ok...hai la o portie de ficatei de porc si slaninuta tochita;)
    Sau pune-ma pe mine sa mananc ananas.O, nu!

    ReplyDelete
  2. Desi intr-adevar, una e sa nu incerci, si alta e sa-ti faca rau;)

    ReplyDelete